Ionel Teodoreanu, un scriitor delicat, simțitor și discret. Un stil elegant, un limbaj plin de metafore și subînțelesuri adânci (teii – vălul fluturător al verii; gândul… un mister subpământean de catacombe, de ape negre, de zboruri întunecate; sufletul devenea un parfum sensibil, o dezordine delicat luminoasă; dansul înnoiește o casă așa cum dezghetul apelor dă viață unui pământ uscat; am devenit ca o pasăre care nu știe decât silabele unui tril unic, tu ești zidul înflorit al captivității mele; dragostea noastră nu e o umilință, e o mândrie; sufletul se umpluse de toamnă; fericirea înlocuiește toate ticurile micilor agremente; răcoarea toamnei se înălță deodată cu arome de pământ umed și frunze veștede; teii își mai aminteau prin frunze aurul florilor de vară;).
Povestea de iubire e una universală și totuși unică prin puritatea simțirii și prin împlinirea legii dure a iubirii, și anume sinuciderea lui Catul Bogdan, atunci când află că autoarea scrisorilor este chiar regretata lui iubită și soție. L-am suspectat pe Sultanul de Argint (așa-i spunea Luli, uneori) de egoism. Faptul că i-a scăzut treptat interesul pentru ea după ce i-a devenit soție și faptul că o înșală (chiar dacă tot cu ea) sunt de condamnat. Iar atitudinea ei mai mult decât întelegătoare față de el (atunci când așa des o neglijează, scrisul la roman devenind mult mai important) este lucrul care o înalță și dă valoare și dramatism iubirii.
Deși prietena ei, Gabriela, este condamnată și urâtă de cititori pentru faptul că se mărita cu el după moartea lui Luli, cred că rolul acestei fete are o mare importanță. Deși, probabil că n-o iubește, sau n-o iubește destul, ea îl ajută pe Bogdan să meargă mai departe după încercarea grea prin care trece și, în același timp, din păcate, îi dezvăluie valoarea inestimabilă a iubirii pe care a trăit-o. Curățenia vârstei ei se împotrivește sensibilității exagerate a lui Bogdan, un intelectual matur, desăvârșit, puțin ursuz, izolat. Detașarea lui este evidentă în timpul scurt al căsătoriei cu Gabriela. Aceasta e o învingătoare: ea a obținut pană la urmă ce a dorit (deși nu se poate spune că a avut parte de iubirea lui Catul Bogdan), pe el, numai că nu s-a ridicat la înălțimea sensibilității lui (renunțând prea ușor și dedându-se la lucruri nepotrivite cu statutul ei de femeie măritată), ci a stat oarecum în umbra lui Luli, pe care a admirat-o de când a cunoscut-o.
Bineînțeles că e firească întrebarea: dacă Luli nu avea ideea aceea trăsnită, izvorâtă din gelozie, să-i scrie niște scrisori cu scopul de a-i verifica devoțiunea, se mai întampla moartea tragică a lui Bogdan?
“Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nici o bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.”
“Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.”
Fericirea parcă devenise și o povară. Dar o povară atât de adorabilă când o vedea pe Luli, încât parcă era și o suferință.
Să știi că te iubesc pe tine așa cum ești. N-am nevoie să te admir ca scriitor. Nu iubesc reputația ta, succesele tale. Te-aș iubi și cu o mie de defecte. Dar să știi că aș suferi pentru fiecare. Tu mă poți ucide. Am nevoie să cred în tine, nu să-ți admir literatura.
„ – Cum pot trăi oamenii fără dragoste?
– Mă întreb și eu… Se vede că de-asta-s așa mulți fumători.”
